vlad
Administrator
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 12 ani
Postari: 5855
|
|
1534 - Încetează din viaţă CORREGGIO [ANTONIO ALLEGRI] (m. 1494), pictor italian. 1637 - Se naşte JAN van der HEYDEN (m. 1712), pictor olandez. 1696 - Se naşte GIOVANNI BATTISTA TIEPOLO (cunoscut şi sub numele de Gianbattista sau Giambattista) (m. 1770), pictor, gravor italian, reprezentant de seamă al şcolii veneţiene din secolul al XVIII-lea. 1827 - Încetează din viaţă ALESSANDRO VOLTA (n. 1745), fizician italian, inventatorul pilei electrice. 1887 - Se naşte CORNELIU MICLOŞI (m. 1963), inginer, membru al Academiei Române. 1893 * Se naşte EMMET J. CULLIGAN (m. 1970), inginer american. În anul 1936 a înfiinţat prima staţie de epurare a apei din lume, la Northbrook, Illinois, SUA. * Încetează din viaţă HIPOLYTE ADOLPHE TAINE (n. 1828), istoric, estetician, filosof şi critic literar francez. 1897 - Se naşte BARBU SOLACOLU (m. 1976), poet, dramaturg, memorialist. 1898 - Primul concert simfonic la Ateneul Român, susţinut de orchestra “Societăţii Filarmonice Române”, cu prima piesă simfonică românească “Poema română”, de George Enescu. Dirijor compozitorul (în vârstă de 18 ani). 1906 - Legea pentru aplicarea sistemului metric de măsuri şi greutăţi. 1908 - Se naşte REX HARRISON (m.1990), actor american, laureat cu Premiul Oscar. 1910 - Se naşte IUSTIN MOISESCU (m. 1986), patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986). 1919 - Decret-lege privind adoptarea calendarului gregorian (calendarul pe stil nou). Data de 1 aprilie devine 14 aprilie. 1920 - Se naşte RADU STANCA (m. 1962), poet, dramaturg, regizor. 1930 - Se naşte TOADER BUCULEI, istoric, publicist, pedagog. 1938 - Încetează din viaţă GABRIELE D'ANNUNZIO (n. 1863), scriitor italian. 1953 * Încetează din viaţă SERGHEI PROKOFIEV (n. 1891), compozitor, pianist rus. * Încetează din viaţă IOSIF VISARIONOVICI STALIN (n. 1879), om politic, prim-secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1924-1953). 1955 - Încetează din viaţă HORTENSIA PAPADAT-BENGESCU (n. 1876, la Iveşti, jud. Galaţi), prozatoare, laureată cu Marele Premiu al Societăţii Scriitorilor Români (1936), cu Premiul Naţional pentru Proză (1946). A abordat şi teatrul; drama “Bătrânul” a văzut lumina rampei în premieră la Teatrul Naţional din Bucureşti, în anul 1920. 1968 - Are loc la Braşov (5-10 martie), prima ediţie a Festivalului Internaţional de muzică uşoară “Cerbul de Aur”. 1970 - Intră în vigoare Tratatul de Neproliferare Nucleară (semnat la 1.07.1968) pentru o perioadă de 25 de ani. La 11 mai 1995, comunitatea internaţională a luat hotărârea de a-l prelungi pe termen nelimitat. 1984 - Încetează din viaţă WILLIAM POWELL (n. 1892), actor american. 1999 - Încetează din viaţă VLAD MUŞATESCU (n.1922) prozator, autor de literatură pentru copii, traducător. 2008 - Încetează din viaţă RADU Z. TUDOSE (n. 1928), inginer chimist, membru al Academiei Române.
_______________________________________ Facebook :

|
|